Angiografia cu fluoresceina (angiofluorografia AFG)
Angiofluorografia (AFG) reprezinta o metoda esentiala in diagnosticul multor afectiuni retiniene si a unor boli ale nervului optic.
Tehnica consta in injectarea intravenoasa a fluoresceinei si apoi in fotografierea (folosind filtre speciale ) imaginilor successive de FO cu inregistrarea simultana a timpilor de la momentul injectarii substantei. La inceput, fotografiile sunt facute la intervale de secunde, iar pe masura avansarii examinarii, intervalul de timp dintre fotografii se mareste treptat.
In retina, fluoresceina este retinuta in vasele retiniene, inclusiv in capilare, si in conditii normale nu trebuie sa treaca in straturile nervoase retiniene. De asemenea, substanta nu trebuie se treaca din coroida (stratul de sub retina) in retina in conditiile unui baraj normal reprezentat de un strat celular subtire dar foarte important pentru sanatatea retinei (epiteliul pigmentar retinian - EPR). Acest lucru se produce insa in multe patologii retiniene fie prin distrugerea partiala a patului vascular (ca in retinopatia diabetica) fie prin lezarea EPR (ca in degenerescenta maculara). Fara AFG aceste leziuni nu pot fi obiectivate direct desi exista semne indirecte la examenul FO (hemoragii, dilatatii vasculare, exudatie etc.)
AFG este recomandata in:
- evaluarea severitatii retinopatiei si a maculopatiei diabetice
- determinarea tipului de membrana neovasculara, a ariei si a gradului de evolutie a acesteia in degenerescenta maculara exudativa
- evaluarea ischemiei retiniene dupa tromboze sau ocluzii vasculare retiniene
- stabilirea diagnosticului in unele forme de uveite posterioare sau distrofii retiniene
- evaluarea post terapeutica (laser, terapie intravitreeana, chirurgie vitreo-retiniana)
Retinopatie Diabetica Proliferativa
|
Corioretinopatie Seroasa Centrala
|
Degenerescenta Maculara Exudativa
|
|
|
|
Cabinetul are in dotare o camera retiniana digitala pentru inregistrarea AFG (Topcon Retinal Camera TRC- 50X). Imaginile obtinute sunt de o calitate deosebita iar pacientul primeste o copie a examinarii pe suport digital si o interpretate a AFG.